Născut în 1943, Nicolae APOSTOL și-a însușit meseria de poleitor-restaurator de rame pentru tablouri de la tatăl său, Gheorghe APOSTOL, poleitor, în perioada interbelică, în atelierul lui Otto RÄMMER, furnizor al Curții regale.
Odată cu instalarea regimului comunist, meseria de poleitor-restaurator de obiecte poleite cu foiță de aur sau argint lustruit sau mat, pe poliment, pe mixtion și aplicarea foilor de schlagmetall, a fost profesată de o sferă din ce în ce mai restrânsă de meseriași.
După dispariția fostelor ateliere și prăvălii din timpul dinastiei regale, în 1967, Nicolae APOSTOL a reușit să deschidă primul atelier particular de fabricare și restaurare rame pentru tablouri, în strada Buzești numărul 40.
Datorită spiritului său dinamic și a relațiilor cu foștii meseriași, a devenit în scurt timp un nume de referință pentru pictori, colecționari și publicul avizat.
În urma cutremurului din 1977, atelierul a fost instalat în Strada Buzești, numărul 47. În ciuda austeritații și penuriei impuse de regimul comunist, atelierul a cunoscut o perioadă ascendentă, întreruptă de o nouă demolare, consecință a planurilor de sistematizare ale Capitalei, din 1987.
A fost elementul declanșator al deciziei sale de a părăsi țara.
Au urmat trei ani de activitate intensă în atelierele de restaurare ale lui Wolfgang STEFAN din Viena, participând la restaurarea a numeroase catapetesme ale bisericilor catolice din Austria.
Întors în țară 1997, a redeschis împreună cu Anca APOSTOL, fiica sa, atelierul de restaurare, situat în strada Buzești nr. 21.
Nicolae APOSTOL s-a stins din viata pe data de 08 martie 2019.
Colaborarea cu fiica sa, Anca APOSTOL, permite, în prezent, perpetuarea tradiției familiale și a tainelor meseriei.
Pasiunea și iscusința Ancăi vor fi însușite și cultivate, de asemenea, de Ana APOSTOL, mesagerul, peste generații, al artei modelării ramei.